Cea mai mare facultate din cadrul UBB, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) avea 2540 de locuri disponibile dintre care s-au ocupat in urma admiterii din septembrie doar 1500. Astfel FSEGA inregistreaza in 2011 o scadere importanta a numarului de studenti admisi comparativ cu anul 2010 (de la 2256 de studenti in 2010 la 1503 studenti in 2011). Aceste cifre semnaleaza dificultati in strategia Universitatii Babes-Bolyai de a atrage noi studenti. Dincolo de lipsa unui numar mare de candidati potentiali, victime ale BAC-ului de anul acesta, se observa o tendinta mai generala, dar de factura recenta, de scadere a numarului de studenti la facultatile mari ale universitatilor de stat.

Situarea celor patru universitati mentionate anterior in grupul restrans de 12 universitati de cercetare avansata si educatie le va asigura acestora o finantare mai mare de la bugetul de stat si un numar mai mare de locuri bugetate. O urmare fireasca ar fi cresterea numarului de studenti care aplica la cele patru universitati, motivati de numarul mai mare de locuri bugetate si de prestigiul pe care clasificarea mentionata anterior l-a conferit universitatilor plasate in prima categorie.

In ce masura noua clasificare va influenta numarul de studenti admisi si masura in care universitatile vor fructifica oportunitatea aparuta (mai ales Universitatea Babes-Bolyai) se va putea observa abia peste un an. Ramane de vazut si in ce masura clasificarea programelor educationale va influenta optiunile celor care doresc sa urmeze un program la nivel de licenta, masterat sau doctorat.

Pana una alta, in dulcele stil romanesc al „orientarii din mers”, Universitatea de Nord din Baia Mare a anuntat ca va fuziona cu Universitatea Tehnica, tocmai pentru a beneficia de „avantajul competitiv” pe piata educatiei universitare de care aceasta din urma dispune. Sa fie acesta inceputul sfarsitului inflatiei de diplome, a „vanzarii de educatie” si inceputul unei directii noi de consolidare in invatamantul superior romanesc?

D.S.

Sursa imagine

Ca nu mai mergem la teatru sau nu mai  citim o carte in timpul liber este iarasi un lucru banal. În 2010 romanii au cumparat carti de vreo 112 milioane de euro. Impresionanta suma! Dar la pretul mediu al unei carti de 20 de lei, adica cu 11 % mai mult decat in 2009 asta inseamna cam o carte pe cap de locuitor. Si asta nu inseamna ca le-am si citit. Jumatate din cartile cumparate in 2010 au fost volume distribuite prin chioscuri, la oferta. Adica „are coperti faine, arata bine in vitrina din sufragerie, dar nu are rost sa le murdarim citindu-le!”. Cat despre teatre, acestea trec printr-un proces foarte lent dar sigur de a-si construi o audienta proprie, asa cum o arata numerele spectatorilor intr-o usoara crestere in 2010.

In anii ’90 cand inflatia si tranzitia ne umblau prin portofele mai ceva ca masurile anti-criza din prezent multi dintre noi am descoperit puterea televiziunii ca sursa ultima de divertisment si petrecere a timpului liber. Dar iata ca in 2010 pentru prima data numarul abonamentelor totale la serviciile audiovizuale din Romania a scazut cu aproape 2% fata de 2009. Asta in care avem de a face o cu rata de 77% de penetrare a acestor servicii  combinat la nivelul locuintelor din mediul urban cu cele din rural. A crescut pretul abonamentele la cablu si ne-am trezit cu tot felul de servicii „extra” pe care nu le cerusem asa ca incet-incet am fost nevoiti sa renuntam si la ele. Daca in 2009 am redus costul abonamentelor optand pentru variante mai ieftine, in 2010 am inceput sa le taiem definitiv.

Acum 3 ani cel mai des raspuns la intrebarea „Ce faci in timpul liber?” era „Fac cumparaturi” sau „Shopping”, in varianta moderna. Adica un sacou frumos, un pantof de piele, poate ultimul gadget electronic din noile malluri ale Romaniei. Sau poate din cele mai consacrate ale Vienei, Parisului sau Londrei.  Dar in 2010 cand cheltuielile alocate alimentelor au fost de 41% din bugetul unei familii, la care s-au adaugat 16% cheltuieli cu locuinta, intretinerea si benzina si inca 8% cheltuieli pe alcool si tutun, acest „shopping” insemna mai degraba „ma duc sa iau o paine” sau „ma duc dupa tigari”. Shoppingul a fost pentru noi inante de criza o terapie empirica dar foarte eficienta impotriva stresului cotidian, generat de prea multa munca si prea putin timp liber, o maximizare a eficientei noastre de a ne petrece acel putin timp liber. Acum cand, vrand-nevrand, incepem sa avem din ce in ce mai mult timp liber, descoperim ca nu stim ce sa facem cu el. Asta da Criza!

“Ursus” face parte dintre acele branduri care au supravietuit probei de foc a capitalismului salbatic ce a nivelat in mai putin de zece ani tot campul semantic si toti referentii generati de catre epoca comunista in domeniul comertului si a consumului public. Asa cum toata lumea isi aminteste de Eugenia, Brifcor, Azuga, Ciuc, Cutezatorii, Mihaela la fel de bine nimeni nu isi mai aduce aminte nimic de toate celelalte marci si produse care au disparut in neantul uitarii.  Desigur preluarea vechilor branduri de catre conglomeratele multinationale au expus atat brandurile cat si conglomeratele la riscuri suplimentare din partea clientilor fideli, pusi in fata unor mesaje de brand nu de putine ori derutante sau chiar false.

In cazul “Ursus” peste durabilitatea si rezistanta brandului, ce conoteaza calitatea produsului, s-a suprapus preferinta justificata a clujenilor pentru  marcile locale din domeniul produselor alimentare, care sunt prin definitie “mai ale lor” decat cele din alte parti ale tarii sau cele straine.Mandria locala nu este ceva ce li se intampla numai clujenilor ci un fenomen tot mai larg raspandit, ca si contracurent social la globalizarea pietelor si delocalizarea productiei de bunuri.  Alte cazuri de branduri favorizate de clujeni , pastrand proportiile si categoriile, sunt Napolact, Farmec, Jolidon.

Fidelitatea clujenilor fata de un brand precum “Ursus”  a fost  tocmai valoarea adaugata a acestui brand. Intr-un alt context economic aceasta fidelitate ar justifica intr-o logica a brandului un pret mai ridicat si ar genera venituri suplimentare consistente. Asta deoarece asa se justifica puterea si valoarea unor branduri precum Nike si Apple, sau ramanand in sfera berilor cu renume,  Stella Artois sau Heineken. In astfel de cazuri logica brandului este mai importanta decat logica economica si  neglijarea ei se face contracost. SAB risca pierdea nucleului dur de consumatori de bere “Ursus” si sa transforme astfel brandul dintr-unul valoros intr-o piatra de moara a portofoliului de produse romanesti.

Desigur ca in toata aceasta situatie oarecum neplacuta, cand o multinationala iti rapeste berea preferata din fata de pe masa si iti aduce alta facuta la Buzau, exista totusi o consolare, cea a analistului mai degraba decat cea a pastorului mioritic.  In viitorul mai mult sau mai putin apropiat cand brandul “Ursus” nu isi va mai justifica pretul datorita vanzarilor si mai scazute, un investitor din Cluj il va cumpara de la SAB si va deschide o berarie numai in Cluj, unde va servi clujenilor berea lor favorita, proaspata si direct de pe teava.

Exemplele sunt multe si prezente cam peste tot in lume, cateva din ele enumerandu-le mai jos:

Gerber, marca faimoasa de alimente pentru copii s-a lovit de imposibilitatea vanzarii produselor sale in Franta. Motivul a fost simplu, „gerber” in franceza insemnand „a voma”.
Tot Gerber a mai intalnit o problema la incercarea de a-si vinde produsele in Africa, folosind un mod de etichetare similar cu cel din SUA ce prezenta fata unui copil mic. Mai tarziu au aflat ca multe din companiile ce operau pe pietele din Africa puneau pe etichete, din cauza analfabetismului din zona, imagini cu ceea ce se gasea in interiorul ambalajului. Nu e de mirare ca africanii nu prea au dorit sa cumpere copii mici in borcanase.

Irish Mist Liqueur. Producatorul irlandez si-a vazut vanzarile blocate pe piata din Germania, din simplul motiv ca „mist” in germana inseamna “balega”. Nemtii, bineinteles nu s-au inghesuit la a cumpara un lichior cu esente mult prea „naturale”.

American Airlines a incercat sa patrunda pe piata din Mexic, promovandu-si serviciile sub sloganul „Fly in leather”…doar ca versiunea in spaniola a ajuns sa fie tradusa ca: „Zburati in pielea goala!”

Coca Cola nu a scapat nici ea de greselile de traducere. In incercarea de a folosi caractere chinezesti, ce sa se citeasca cat mai aproape de scrierea latina, a intrat pe piata cu o marca ce se citea aproximativ: Ke-ke-ken-la. Doar dupa ce mii de etichete au fost tiparite compania a descoperit ca fraza insemna: „iapa umpluta cu ceara”! Ulterior s-a folosit o alta scriere cu pronuntia: „ko-kou-ko-le” ce insemna…”bucurie in gura”

Coors a incercat sa-si traduca in spaniola sloganul berii sale, “Turn it loose” rezultatul fiind de fapt un avertisment neplacut: „Vei suferi de diaree!”.

Din nou in China, incercarea KFC de-a traduce sloganul “finger-lickin’ good” (bun de-ti lingi degetele) a iesit la traducere ceva de genul: „Mananca-ti degetele”!

Ca un ultim exemplu, chiar daca poate e mai degraba o legenda urbana, simbolul international pentru fragil, adica un pahar crapat, a fost interpretat de muncitorii dintr-un port african ca si o gluma proasta a unui „idiot ce a trimis cutii pline cu cioburi”. Drept urmare intreaga incarcatura a fost aruncata in port fara a pune prea mare pret pe pastrarea integritatii „cioburilor”.

Articol semnat de Miki MAUS (desi poate imaginea folosita de noi, preluata de pe o revista dinainte de 1989 ar fi trebuit sa fie redenumita 100% in romana. Ar fi sunat ceva de genul: “MIHAITA SOARECELE”)

Cum devine publicitatea persuasiva?

In primul rand prin repetare. Un mesaj simplu, cu o anumita coerenta, repetat mult poate ajunge sa se intipareasca in memorie si sa fie perceput ca fiind un adevar de necontestat. Medicamentul „X” ia durerea cu mana (si costa doar de 3 ori mai mult decat medicamentul „Y” care are aceleasi elemente active). Dovada reusitei a fost prezentata des la televizor…si persuasiunea a functionat.

Al doilea mod in care persuasiunea ataca este apelul la sentimente. Prin publicitate, frica, nefericirea, boala, supararea… toate au rezolvari comerciale. Esti un ratat care nu are nici o sansa sa cunoasca o fata… e suficient sa ai la indemana un deodorant si esti transformat intr-o clipa in Fat Frumos. Sugestia e simpla, nevoia ta imediata este usor satisfacuta de solutii pe termen scurt. Ai nevoie de sute de haine pentru ca fiecare articol are perioada lui de gratificare, ai nevoie de o masina tot mai buna pentru ca statutul tau social e mai important decat simpla nevoie de miscare. Ai nevoie doar de anumite produse sau servicii pentru a-ti recastiga (pe termen scurt) respectul de sine. Nevoile reale sunt de multe ori, prin persuasiune, inlocuite de metode rapide de gratificare. Adica, nevoia nu devine satisfacuta ci e doar fortata sa-si caute elemente de satisfacere la niveluri tot mai inalte. Altfel spus, odata cumparat un produs nou, prin persuasiunea mediatica ajungi sa „constientizezi” faptul ca acel produs nou are „nevoie” langa el de alte zeci de produse noi.

Cu manipularea povestea e ceva mai complexa si asta deoarece prin anumite tehnici specifice lucrurile nu mai par atat de directe. Prin manipulare indivizii ajung sa creada ca modul lor de actiune e bazat pe motivatii bine sustinute in timp ce in realitate acel comportament le-a fost indus prin diferite mijloace.

Exemple sunt destule, de la manipularea mediatica, in care de multe ori se face apel la efectul de prestigiu al presei si pana la aparenta forta a opiniei majoritare lucrurile pot avea nuantari multiple. In cazul opiniei majoritare, prin anumite omisiuni ni se induce un comportament ce pare a fi in concordanta cu cel al majoritatii. Expresia comerciala ar fi ceva de genul: „toata lumea foloseste produsul X, cine foloseste produsul Y e un nimeni in ochii majoritatii”.

Un gen de manipulare, poate perceput de unii ca enervant este folosirea rasetelor inregistrate in seriale de comedie. Aparent e o prostie. Nu e deloc natural si pentru unii pare de-a dreptul absurd. Si totusi, cercetarile au demonstrat ca folosirea acestui gen de rasete determina spectatorii sa rada mai des si emisiunea in general este perceputa ca fiind mai buna si mai distractiva. In plus se pare ca efectul sugestiv este cu atat mai mare cu cat emisiunea este mai proasta. Ceea ce se intampla aici este acelasi mecanism al majoritatii (in fapt o lege a manipularii denumita” legea dovezii sociale”). Legea aceasta ne spune ca unul dintre mijloacele pe care le folosim pentru a hotari ce este corect consta in a urmari ceea ce ceilalti considera ca este corect. Altfel spus daca altii rad…radem si noi.

Persuasiune si manipulare. Suna incorect, ilegal… si totusi, toti o facem. Intr-o forma sau alta fiecare din noi am incercat sa convingem sau sa impunem partenerilor de discutii un anumit comportament. Amintiti-va de exemplu daca ati plans vreodata in fata parintilor pentru a obtine o jucarie sau o anumita favoare. E in natura umana nevoia de a indrepta anumite situatii inspre interesul propriu. Cu toate acestea, exista si o limita a moralitatii si a legalitatii in folosirea elementelor de persuasiune si manipulare, limita care la noi pare a fi tot mai des incalcata.

Criza financiara si-a raspandit efectele si in segmentul comercial clujean, multe din afacerile demarate in perioada de crestere a pietei intrand in faliment. O mare parte din cauze au fost chiriile mari din anumite zone ale Clujului dar si lipsa unei strategii optime a comerciantilor. De multe ori deschiderea unui magazin nou era realizata cu mult avant dar fara a se efectua calcule de randament si fara a se analiza in amanuntime locatia aleasa din perspectiva traficului pietonal.

In aceste conditii Fix Up Marketing a realizat pentru unul din clientii sai un studiu amanuntit al traficului pietonal din municipiul Cluj-Napoca, studiu menit a identifica axele de trafic pietonal cele mai utilizate si structura acestui trafic dintr-o perspectiva comerciala. Avand acceptul clientului pentru prezentarea unora din concluziile studiului, va transmitem mai jos o parte din elementele generale descoperite in cadrul realizarii acestuia.

Pe langa identificarea hartilor de trafic pietonal din oras, la nivel de zone comerciale, strazi si accese pietonale studiul a identificat o serie de elemente cu caracter general. Astfel, s-a identificat faptul ca in Cluj-Napoca o parte mai mare a traficului pietonal este realizat de catre femei (53%), iar viteza de deplasare se potriveste cu proverbialul caracter molcom al ardelenilor. Chiar daca exista diferentieri in ceea ce priveste varsta pietonilor, viteza medie de deplasare este de 1,2 m/s sau altfel spus parcurgerea a aproximativ 4,3 km intr-o ora. Ca si comparatie, un studiu efectuat de Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie, ii plaseaza ca fiind cei mai rapizi pietoni din lume pe cei din Singapore, ce inregistreaza o viteza medie de deplasare de 1,73 m/s, adica parcurg in medie 6,1 km intr-o ora. Bucurestiul inregistreaza o viteza medie de deplasare de 1,27m/s, adica 4,5 km intr-o ora.

Latimea troturarelor, obstacolele in trafic si specificul comercial al zonelor sunt factori ce influenteaza major viteza de deplasare. O mare parte a zonelor cu trafic intens sunt zone de trecere, fara un vad comercial bun, zone in care fluxurile coincid cu deplasarile spre munca si de la munca a populatiei din mediul urban.

Populatia in varsta de peste 55 de ani este categoria cea mai activa dimineata din punct de vedere al traficului comercial, in intervalul orar 8-12.
In ceea ce priveste distributia cumparaturilor in magazine mari vs magazine mici, frecventa cea mai mare de cumparare la cele dintai o are populatia cu varste intre 25-55 de ani, populatia peste 55 de ani fiind mult mai redusa ca si pondere. Magazinele mici au in schimb frecvente similare din punct de vedere al numarului de cumparatori, pe parcursul unei saptamani, la toate categoriile de varsta de peste 18 ani.

Ca si recomandare, indiferent de locatia aleasa o strategie viabila nu va trebui sa se axeze doar pe traficul existent in zona. Este astfel necesara, pe langa cunoasterea zonelor cu vad comercial real si realizarea unuei strategii complete ce sa includa atat factori promotionali cat si elemente de aranjare a magazinului sau a accesului in acesta. Vitrina, de exemplu, comunica clientilor natura, calitatea si preturile marfurilor oferite de magazin. Este importanta pentru a convinge clientul sa intre in magazin prima oara. O vitrina bine amenajata poate vinde cu pana 30% mai multa marfa.

Rebrandul Vinarsului de Murfatlar apare pe fundalul unor diferentieri valorice atat in randul producatorilor cat si a cumparatorilor pe piata bauturilor alcoolice din Romania. Lipsa unei categorii puternice de cumparatori medii ii impinge pe producatorii spre extremele “low” si “premium” ale gamei de produse comercializate. Desi  cumparatorii din categoria “low” reprezinta marea masa a consumatorilor, sensibilitatea lor crescuta la pret precum si indiferenta lor totala fata de un anumit brand, muta lupta producatorilor autohtoni pe segmentul “premium”.

Tentatia de a folosi termenul coniac a fost destul de mare la noi la fel ca si in alte parti si atat timp cat nu a exista o legislatie clara in domeniu denumirea de coniac a aparut pe diverse sortimente de bauturi. Desi coniacul este un distilat de vin produsele de calitate inferioara folosesc fie un amestec de distilat de cereale cu distilat de vin fie direct un distilat de cereale. Piata bauturilor alcoolice este o piata in care brandul si provenienta controlata asigura producatorilor un venit net superior. Nu sunt putini aceia care in cautarea unui castig usor imita, fie contrafacand direct cele mai vandute marci din aceasta categorie, fie folosind asemanari de aspect sau de denumire pentru a-si vinde produsul.

In noiembrie 2005 are loc rebrandul vinarsului de Murfatlar in Zaraza, pe sticla continuand sa apara si denumirea Murfatlar. Produsul este vandut, in functie de vechime, pe 3 categorii: 3 stele, 5 stele, 7 stele. Pretul il claseaza in categoria bauturilor alcoolice premium la concurenta cu marcile locale consacrate din aceeasi categorie: Brancoveanu, Alexandrion, Miorita,  Jidvei. Campania de pomovare care insoteste (re)lansarea accentueaza pastrarea produsului si a calitatii acestuia sub noul nume.

Elementele de design al sticlei, valoarea ridicata de brand a producatorului precum si  tonul contradictoriu dar atractiv al mesajelor publicitate au contribuit la succesul acestui rebrand. Acest succes se regaseste bineinteles in vanzari. Pentru 2006 compania anunta venituri din vanzarea Zaraza de 3,1 milioane euro, in 2007 de circa 4,2 milioane euro iar in 2008 de 5,8 milioane euro.

Denumirea Zaraza provine de la o romanta din discografia lul Cristian Vasile, un faimos trubadur al Bucurestiului interbelic. Sursa acestui cantec este un tango uruguaian omonim. Acest cantec a creat in timp in imaginarul colectiv un personaj feminin fictiv cu numele Zaraza, a carei imagine are note de femeie seducatoare si fatala. Aceasta imagine a fost preluata de Mircea Cartarescu in cartea sa “De ce iubim femeile” si relatata sub forma unei legende cu iz de adevar. Desi cantecul Zaraza a existat in realitate, chiar in mai multe limbi, femeia Zaraza este mai degraba o mistificare.

Numele Zaraza face trimitere la un nucleu dur al imaginarului colectiv urban care s-a format prin intermediul  unor procese specifice: personajul feminin al unui cantec de succes devine “real” prin circularea unor legende cu iz de adevar despre interpretul acestui cantec si presupusa lui iubita. La fel ca si in multe alte cazuri conotatiile afective puternice ale unei astfel de structuri imaginare se construiesc in jurul unor echivocuri de identitate si a transferurilor de calitati care au loc intre elementele legendei, caracterisitici definitorii ale imaginarului colectiv. Brandul de la Murfatlar capitalizeaza pe aceasta dinamica afectiva si pe legenda care se naste din echivocul unei “istorioare”.

Marketingul inseamna in primul rand sezonalitate: atunci cand gandim strategia unui serviciu turistic sau al unei oferte de produse pentru vara luam in considerare, chiar daca la nivel subconstient sezonalitatea cererii, respectiv a comportamentelor de consum. Cea mai multa inghetata se vinde in Romania in 3 saptamani din luna iulie. Daca aceste saptamani sunt ploioase cifrele de afaceri ale principalilor concurenti de pe piata de inghetata pot sa sufere corectii de pana la 20%.

Cresterea concurentei pe anumite segmente de servicii si produse poate face gandirea contra-sezon o strategie profitabila. Asta nu inseamna sa vinzi aceleasi produse din sezon in extra-sezon ci sa iti regandesti oferta pentru a prinde o marja cat mai mare a clientilor ce aleg extra-sezonul pentru cumparaturile, vacantele sau micile lor delectari. Bineinteles ca turismul e cel mai dependent de sezonalitatea serviciilor sale si de aceea exista numeroase pachete extrasezon care incearca sa  compenseze macar partial pentru aceasta.

Cat de serios sunt gandite aceste oferte extra-sezon? Cu siguranta nu poti sa vizitezi o podgorie sau o ferma de cai pe o ploaie rece si urata de noiembrie. Dar la fel de bine poti sa stai la un pahar de vin in crama sau la poveste si o cana de ceai fierbinte cu crescatorul de cai cu o singura conditie: ca cineva sa fie dispus sa ofere aceste facilitati, sa le includa intentionat intr-o strategie de marketing extra-sezoniera. Pentru anumite situatii insa oricat de bine ai gandi extra-sezonul sansele sa iti reuseasca sunt minime: chiar daca trimiti un turist la un pret decent intr-o destinatie exotica in  plin muson, nu cred ca vrei sa ii vezi fata dupa 7 zile in care l-a plouat incontinuu!

Dincolo de turism lucrurile incep sa capete nunate de gri. Chiar si rosiile aduse pe prin serele lumii parca nu iti trag cu ochiul in martie sau in decembrie, ai manca ceva cu gust daca cineva de prin hyermarketuri s-ar gandi la tine. Desigur se incurajeaza consumul inghetatei iarna si consumul de ceai vara, sub forma de iced-tea, dar aceasta sunt doar extensii ale unei strategii orientata clar dupa sezonalitate. Ce este insa cert sunt evolutiile preturilor la produsele care cunosc o sezonalitate ridicata, de la biletele de avion la mancarea de Paste, care  cresc brusc pentru a scadea la fel de brusc.

Suntem de multe ori victimele sigure ale unui mecanism prea bine pus la punct in care toata lumea se inghesuie in ultima clipa pentru “a prinde” si el cel mai dorit produs sau serviciu din sezonul respectiv.  “Omul intelept isi face vara sanie si iarna car,” spune un proverb romanesc. Clientii tinta pentru  strategiile extra-sezon sunt cei care isi planifica din timp activitatile si bugetele si care sunt dispusi sa plateasca mai putin pentru un alt tip de experienta sau pentru o alta intrebuintare a unui produs sezonier. Cu siguranta nu sunt prea multi acestia dar simplul fapt ca exista si ca pot deveni clientii unei strategii extra-sezon ofera posibilitatea de a intelege cum sa iti creezi o astfel de strategie.

In anii copilariei mele putine lucruri au insemnat mai mult in economia micilor bucurii ale zilei ca revistele ilustrate pentru copii.  Nu este vorba de “Cutezatorii” desi chiar si acolo erau benzile desenate de pe ultima pagina care uneori erau de-a dreptul captivante. Ca si copil, lungile dupa-amiezi in care faceai coada la paine sau la lapte erau urmate de seri in care se taia curentul si te suparai pe “tovarasii” de la centrala…electrica care nu te lasau sa te joci in pace. Toate acestea erau insa uitate cand in cutia postala primeai ultimul numar de la “Misha”, velina si frumos colorata.

Adevarata “marfa” de contrabanda era insa revista Pif, care datorita orientarii de stanga a editorului sau initial, Partidul Socialist Francez, reusea sa treaca dincoace de Cortina de Fier si era o adevarata moda printre generatii intregi de pionieri si utecisti. Venita dintr-o cu totul alta lume, mirosind proaspat a tipar si a lume libera, revista era un adevarat remediu pentru toate neajunsurile si scaparile unui sistem care se opintea din greu sub povara atator directive “marete”. Micile intamplari din viata de zi cu zi a personajelor din revista, aventurile prin care treceau Pif si nedespartitul sau tovaras Hercules, celelealte personaje, Palcid si Muzo, Pifou, Dicentim, Docteur Justice si multe altele, recreau o realitate hazlie si binedispusa, un motiv de evadare din griul acelor zile. Rahan, banda desenata care a aparut prima data in Pif pentru ca apoi sa isi dobandeasca propria sa revista a fost un adevarat obiect de cult in randurile tinerilor dinainte de 1989.

Cu siguranta ca revista Pif nu s-a dorit a fi un mjloc de propaganda socialista in spatiul Pactului de la Varsovia. Ea era adresata tarilor vestice unde anumite valori ale socialismului, gen egalitate, fraternitate, libertate erau mai usor de ambalat intr-o forma grafica si figurativa atractiva si mai usor de consumat pentru occidentalii bombardati de o multime de mesaje. La noi, Pif a facut neintentionat propaganda capitalismului,  ”normalitatii” de dincolo. Aceasta  razbatea din micile detalii, din amanuntele care pareau atat de firesti desenatorilor si redactorilor de la revista. Neobisnuiti cu ideologizarea concretului, cu dezbaterea critica a cotidianului dintr-un singur punct de vedere, cel al comunismului, acestia nu realizau diferentele de context in care erau receptate mesajele lor desenate. Simplul fapt ca lui Pif i se arde un bec sau Placid intra in incurcatura cu politistul din cartier pot fi considerate hazlii in contextul inital dar raportate la o realitate diferita, cea a lipsurilor si a controlului total, sensul mesajului devine cu totul altul iar valoarea lui creste exponential.

Cealalta revista “straina” care venea o data pe saptamana prin posta era Misha, una dintre revistele de PR ale unei Rusii sovietice aflata in plin proces de glasnost si perestroika. Cu circulatie internationala, publicata in limbile  engleza, franceza, germana, italiana, rusa si spaniola si cu un continut divers si “multicultural” era o revista glossy pentru copii cum prea putine mai exista astazi. Misha era mai putin o revista de benzi desenate cat o revista cu povesti si povestiri ce avea ilustratii de exceptie, cuvinte incrucisate, fotoreportaje si alte chestii  interesante. Ce atragea la ea in mod deosebit erau culorile vii si detaliile migalos lucrate. Departe de a avea personaje memorabile Misha  reflecta ideologia celor care au creat-o: realizari marete, fapte de eroism, daruire si abnegatie in slujba partidului si al tarii dar si franturi din folclorul rus, basme si snoave bine ticluite. Recontextualizata, ca venind din partea marelui urs Misha, vecinul de la rasarit atotputernic si neiertator, zambetele si voia buna a copiilor de prin paginile revistei nu mai pareau atat de naturale. Interpretand-o din contextul  nostru, cel al lipsurilor, al cozilor si al campaniilor agricole de toamna viata fericita din cea mai avansata tara socialista din lume nu mai parea atat de credibila pe cat ar fi vrut sa reieasa din revista.

Pare deplasat sa vorbim despre propaganda si ideologie in randul copiilor de astazi sau de alta data. Daca acum 20 de ani comunicarea catre copii era mai voalata iar ideologia era una mai digerabila in prezent mesajele de marketing  sunt mult mai clare si mai tintite catre acestia. Consumul si cultura atasata acestuia  sunt noua ideologie la moda, o ideologie a bunastarii si a belsugului prin consum. Daca in cazul jucariilor lucrurile sunt mai evidente datorita schimburilor pecuniare ce au loc prin intermediul cumpararii, in cazul comunicarii catre copii linia dintre socializare, educatie si persuasiune este mai greu de trasat. Revistelor de odinioara, captivante si elegante, le-au luat locul canalele de televiziune pentru copii gen Nickeledeon, Jim-Jam, Cartoon Networks precum si atotprezentul Internet. Comunicarea de marketing devine tot mai eficienta, canalele de comunicare se diversifica iar barierele dintre mediile de comunicare sunt tot mai fluide. Contextul comunicarii, inca multicultural si fragmentar, continua sa ramana astfel printre putinele elemente mai greu de controlat pentru noii ideologi ai consumului.

Nu este vorba aici de invechirea morala sau de depasirea prin inovatie a produselor ci despre uzura planificata sau inclusa in produs. Acesta devine neutilizabil sau stricat dupa o anumita perioada sau dupa un anumit numar de utilizari prin insasi designul si intentia producatorului. Este o scurtare intentionata, fortata de-a dreptul, a duratei de viata a produsului menita sa il determine pe consumator sa cumpere din nou acel produs, de preferat de la acelasi producator. Ca strategie de marketing, acest proces  reduce pretul initial al unui produs complex si  il re-esaloneaza pe intreaga durata de viata a produsului. Cum bine remarca un prieten, atunci cand iti cumperi mobila sau covoare pe credit, risti sa le uzezi si sa le schimbi inainte sa iti platesti ultima rata la ele.

In gandirea anglo-saxona, care a introdus acest concept de uzare accelerata a produsului, “to wear” insemana la fel de bine a purta, a folosi cat si a uza, in sensul de uzura. Ca si politica de marketing, “planned obsolescence” sau “built-in obsolescence” a stat si sta la baza unor intregi linii de produse cu o viata efemera, in special din domeniul electronicelor de larg consum. Acestea au componentele esentiale integrate cu restul ansamblului facand costul repararii prohibitiv si comparabil cu costul inlocuirii intregului produs. Cum sa iti mai schimbi condensatorul de la frigider cand aceasta te-ar costa 80% din suma pe care ai da-o pe un frigider nou? De ce acesta ti se strica tocmai dupa ce a iesti din garantie? Poate cel mai elocvent exemplu ramine totusi pixul de unica folosinta care, o data terminata pasta din el, isi pierde intrebuintarea. Insasi ideea de a repara un lucru dispare incet incet din mintea consumatorului modern.

Dintr-o perspectiva socio-culturala invechirea planificata a produsului sta la baza intregului sistem de consum din societatea moderna. “Noile” pseudo-inovatii tehnice si tehnologice care imping pe piata generatii intregi de produse menite a fi uitate la fel de repede cum au fost create stau la baza unor adevarate mode ce se succed intr-o viteza ametitoare. De ce sa mai creezi atunci piese de schimb pentru televizoare de exemplu, cind poti sa le incorporezi direct in produs fara teama ca va fi nevoie de ele. Durata de viata a produsului s-a redus la 3-4 ani dupa care acesta, stricat sau inca in stare de functionare este inlocuit oricum. “Invechirea” produsului este in mintea consumatorului, “educat” atent sa caute in continuu produse mai bune, tot mai performante, mai noi si bineinteles mai scumpe. Diferentierea indivizilor in clase sociale nu se mai realizeaza prin venituri sau putere ci efectiv direct prin consum, prin cit de multe, de noi si de scumpe sunt obiectele pe care poseda.

O privire atenta la imbatrinirea planificata a produsului ne invata lucruri interesante de exemplu despre marketingul softurilor de larg consum. Ne dam seama in sfirsit cum a ajuns cel mai utilizat soft din lume la a nu stiu cata editie fara sa reuseasca sa devina insa si cel mai stabil si cel mai performant. Fiecare versiune noua este mai buna, dar acest “mai bine” tinde spre un ideal aflat dincolo de infinit. Mai nou anumite harduri pot sa functioneze numai cu anumite softuri, create parca special pentru ele. Un an sau doi mai tarziu, cand softurile respective sunt deja depasite moral si cumpartatorii cauta altele mai performante, hardul nu poate decat sa urmeze firesc traiectoria fulminata a atator alte produse, direct spre cosul de gunoi.