Lucrurile insa s-au schimbat. Cu cresterile preturilor la carburanti si la energie, cu fluctuatiile euro pe burse, cu seceta din Rusia si Ucraina, cu inundatiile din Australia, cu criza din Egipt si din alte o mie si unu de motive mai mult sau mai putin oculte producatorul a marit pretul painii cu 6% si apoi cu 9%. Eh, ce sa-i faci?! L-am inteles si am simpatizat cu el, ca doar  romani suntem cu totii si impreuna suferim pentru toate nedreptatile ce ni se fac, client si afacerist deopotriva. Atata timp cat pastra reteta si nu baga amelioratori de gust sau agenti de crestere in painea mea simpla de secara totul era in regula. Si apoi, cum era sa renunt eu la lucrul meu cel mai de pret, atat de rar intalnit pe la noi incat daca ar fi aievea ar valora de multe ori greutatea lui in aur? Cum era sa renunt tocmai la fidelitatea mea de client care ma face sa ma abat din drum la orele cele mai matinale sau mai tardive sa verific daca nu cumva au adus, mai este, a mai ramas sau se va aduce produsul meu mult dorit?

Am zis un nu hotarat gandurilor care ma indemnau sa reconsider, sa fiu rational si sa imi vad mai departe de treaba, sa optez pentru un alt produs din aceeasi categorie mai ieftin si mai potrivit gusturilor mele. Dar nu, nu eram gata sa cedez! Am indurat totul cu o resemnare si un stoicism demn de o cauza, si mai ales, de o paine mai buna. Cererea mea si a altora ca mine, foarte putini ma gandesc dupa cate paini vindea ghereta in cauza constituia o nisa de piata mica, neninsemnata valoric dar cu un nucleu dur care nu se lasa atras de competitie. Eram ferm hotarat ca nisa va rezista si la 4 lei chiar si la 5 sau la 6. O cerere solida, inelastica, gata de orice!

Si apoi a urmat Tradarea. Cu o lacrima imaginara in ochi am plecat intr-o dimineata devreme de la ghereta cu painea frumos feliata si amabalata ca de obicei. In cele 30 de secunde cat mi-a luat sa o cumpar  toata fidelitatea mea s-a prabusit. De cand am vazut-o am stiut: in locul ei obinuit de pe ultimul raft, sus intr-un colt, painea mea fusese inlocuita cu o alta. Eticheta era aceeasi si cand i-am pronuntat numele vanzatoare a luat falsul de pe raft. Coaja ei nu mai arata la fel, saracacioasa si putin arsa. Acum era o paine rumena si frumos crescuta. Cand a feliat-o zgmotul chinuit al cutitelor nu s-a mai auzit. In locul lui un fasait lin si continuu mi-a confirmat banuiala: consistent painii nu mai era aceeasi.  Abia cand am luat paine in mana si am simtit-o pufoasa si moale am cunoscut cu adevarat ce insemna sa ti se traga presul de sub picioare: tradarea era nesfarsita!

Batranii au trait 40 de ani sub aripa protectoare a marelui frate de la rasarit cu toate cele bune si rele pe care acest lucru le-a adus. Asa cum romanii de varsta medie si mai inaintata sunt melancolici dupa stabilitatea si siguranta anilor comunisti asa si semenii lor de peste Prut sunt incercati nu de putine ori de regretul unei bunastari apuse. Vestul spre care se indreapta tinerii nu le-a oferit inca nimic, sunt doar promisiuni care la fel de bine ar putea sa nu fie onorate. Mai mult, bunastarea care o promite Vestul , chiar daca s-ar infaptui, ar putea sa vina prea tarziu pentru ei. Pentru batranii Moldovei, evolutia Romaniei din ultimii 20 de ani nu poate fi decat un exemplu negativ despre ce s-a intamplat cu o tara care s-a intors cu fata spre Vest: coruptie, saracie, migrare masiva, probleme economice. Toate acestea pentru o bunastare de care batranii Romaniei  nu au parte.

Pe de cealalta parte tinerii din Moldova sunt cei mai sensibili si au cel mai mult de castigat de pe urma acceptarii valorilor Vestului. Chiar daca asta inseamna ani multi de munca grea departe de casa prin tarile bogate ale Europei. Sa ai o masina, un apartament, bani si lucruri frumoase, toate acestea au o atractie deosebit de mare pentru tinerii Moldovei. Intorsi acasa de sarbatori cu euro in buzunare, tinerii nu isi mai inteleg parintii, frica lor de schimbare si incapacitatea lor de a intelege si a imbratisa fara regrete valorile Vestului. Pentru unii democratia este singura alternativa, pentru ceilalti promisiunile desarte ale unui nou sistem nu pot sa difere cu mult fata de propaganda indelungata a vechiului regim.

Alegerile din Moldova nu fac altceva decat sa reflecte lupta surda dintre generatiile ajunse in categorii sociale diferite, pe partile opuse ale aceleasi baricade. Parinti si copii se lupta pentru un viitor inca incert, dar care se va naste cu siguranta din prezentul inca ancorat in trecutul comunist pe care il impartasim cu totii. Deocamdata batranii Moldovei au dat un vot de blam Vestului care le rapeste copii si ii schimba in mod irecuperabil!

Sunt cinic. Romania pe care o vad rotunjindu-se sub ochii mei creste, dar creste in cultura absurdului, in cultura lui “noi muncim, nu gandim”, in cultura tepei si a afacerii pe sub mana. Am obosit. Am obosit sa lupt cu fete acre, cu zambete cu subinteles, cu prostia fudula, cu toate argumentele care ma indeamna sa zic „Romania mea nu ma mai reprezinta!” Am obosit sa fiu optimist cand normalitatea aparenta din jurul meu e formata din „stramosi” ai lui Vlad tepes, tepari mai mici sau mai mari care-si poarta diafan instrumentele de tortura drept medalii de onoare. Am obosit sa mai incerc sa vad luminita de la capatul tunelului. Nu o mai vad si cateodata am impresia ca si atunci cand o vedeam erau doar faruri de locomotiva. Am obosit. Romania m-a obosit.

Vorbeam zilele trecute cu un prieten care perplex se indrepta catre un organism de control al statului. Fusese chemat sa i se dea o amenda. Nu s-a facut control, nu s-au constatat nejunsuri… Pe principiul ca “oricum gasim noi ceva” a fost chemat direct sa plateasca amenda, doar si functionarii statului au o norma de amenzi de indeplinit.
Acelasi stat care se lauda ca sprijina mica initiativa iti si baga apoi mana, pana la cot, in buzunar. Lumea se “descurca”, regulile (inclusiv cele ale bunului simt) se schimba in functie de culoarea politica sau de interesele de moment ale celor care detin controlul unor pozitii superioare. Lumea “se descurca” si-n caruselul darii si luarii de spaga mai ramane cate unul pe afara.

Si ce ma oboseste nu e nici macar faptul ca se da sau se ia spaga si nici macar faptul ca de la furtul de oua s-a sarit peste bou si s-a ajuns direct la milioane de euro. Ce ma oboseste e ca am ajuns sa ne complacem in acest fel de realitate ca singura solutie de supravietuire. Capitulam pe zi ce trece acelorasi metehne. “Bate-te cu Statul, da-l in judecata… doar ca sa-ti vezi conturile blocate vreo 3-4 ani pana cand se judeca procesul!” Vedem un mod absurd de trai ca si ceva inevitabil, ca singura solutie de a razbi inca o zi, vedem un zid tot mai gros de metehne parsive cladindu-se in jurul nostru, vedem totul in alb si negru uitand pe parcurs ca si comunismul l-am vazut odata cu aceiasi ochi. Am uitat sa ne batem pentru ce e drept si corect, lasand inca o data prostia fudula sa ne dicteze pasii pe care trebuie sa-i urmam pentru propasirea neamului!

Dar… sa fim optimisti. Traiasca Romania dodoloata!

TEDx este un program de evenimente locale menit a genera, prezenta, schimba idei, iar daca doriti sa aflati mai multe … puteti accesa http://www.tedxcluj.com/

Numaidecum ajunse Plafar, capitan de plai la oras ca felcerii in halate albe ii si luara traista si pungutele cu leacuri, florile de nalba si radacinile de anghinare, toiagul din alun si opincile cam roase. Il scuturara de colb, il primenira, il spalara, ii curatara pletele de se facura de un alb stralucitor si ii dadura hainele vindecatorului din poveste, albe ca spuma lapteului. In locul tolbei ponosite ii daruira una mai acatari, la fel de noua si de alba, pe care o burdusira cu minunatele leacuri marca Centrofarm.

Si cum mergea Plafar, capitan de plai pe strazile orasului din pletele lui dalbe se revarsau flori de levantica si mustel, din tolba lui curgeau tincturi si creme, naturiste leacuri si minuni. Cei de-o varsta cu el l-au recunoscut si degraba s-au repezit sa culeaga din abundenta tolbei lor. Pacat ca erau cam batrani si chinuiti de boli, obositi si supararti de atatea lupte cu preturile si politicienii. Nu prea aveau ei bani de creme si tincturi, poate ar fi dat de o spirulina daca ar fi avut ochelari sa citeasca prospectul. Si asa ca Plafar, capitan de plai nu tocmai ii multumi pe felcerii de la Centrofarm, ce nu-si scoteau parleala pentru faceliftul scump al capitanului de plai.

Numai o babuta sugubeata l-a oprit pe Plafar, capitan de plai din drum si i-a zis: “Plafar, capitan de plai, ian scoate tu din tolba ta minunata ceaiul fara seaman al tinerii fara batranete si al vietii fara de moarte, si vino sa ne asezam colea la o masuta la umbra. Ca nu de boiuri de obraz am eu trebuinta ci de o clipa de liniste si pace la o cana buna de ceai si de o poveste cu tine. Si de te-or vedea nepotii mei asa linistit si sfatos asezat si plin de povesti, degraba vor veni si ei la tine sa te asculte si sa bea din ceaiul tau fermecat.” Si Plafar, capitan de plai a stat multe seri si a povestit multe povesti fermecate la masa babutii si de n-o fi plecat sa culeaga alte plante fermecate pentru ceaiurile lui de poveste, mai sta si astazi la masa babutii si isi spune mimunatele lui povesti.

Cam acestea sunt intrebarile la care marketingul, pentru multi o solutie miraculoasa care o torni peste lucruri si ele devin dintr-o data atractive, incearca sa raspunda. Asa cum produsele si serviciile sunt adresate unor client concreti si dispusi sa le cumpere, tot asa si orasele se adreseaza, fie ca o stiu sau nu, unui public tinta foarte heterogen si din ce in ce mai pretentios. Criza de bani si criza de timp, complexitatea vietii urbane si globalizarea accelerata a industriei si comertului fac de multe ori ca vocile distincte ale oraselor sa se piarda in aceeasi mare imensa de sunete cacofonice ale comunicarii globale.

Chiar daca esti Londra sau Paris, Moscova sau New York, Sidney sau Hong Kong este greu sa atragi si sa multumesti pe toata lumea. Poate ca un oras atrage prin confortul locuintelor si a infrastructurii dar este deplorabil ca si conditii de munca sau optiuni de investitii sau educatie… Fiecare oras are o oferta unica, anumite lucruri proprii care il fac atractiv. Aceste diferente specifice insa devin tot mai dificil de comunicat intr-o economie globala. Mai mult ca niciodata orase situate poate la mii de kilometri distanta unul de altul se lupa umar la umar pentru aceleasi resurse, fie ele turisti sau investitori, fonduri guvernamentale sau forta de munca ieftina. In multe cazuri aceasta lupta este una constienta si atent planificata.

In toata aceasta strategie de atragere si retinere, de promovare si prezentare a avantajelor competitive, serviciile de management si planificare ale orasului joaca un rol esential centrat pe gestionarea si comunicarea atractivitatii orasului, valoarea sa cea mai de pret. Ca sa stii sa faci asta bine insa trebuie sa iti cunosti clientii potentiali, adica tocmai pe cei care nu i-ai intalnit poate niciodata dar care cauta tocmai un oras exact asa cum este orasul tau. Cum este orasul tau? Mda, de fapt acesta este primul lucru pe care ar trebui totusi sa il stii…

Imaginati-va ca din banii pe care-i donati Romania va depasi cu brio momentul de cotitura! Imaginati-va ca din banii pe care-i donati se vor construi scoli, spitale, infrastructura, vom revigora turismul, vom creste standardul de viata, vom contribui la propasirea neamului romanesc! Toate acestea cu o mica donatie din partea fiecaruia!

Sau imaginati-va ca din banii pe care-i donati alesii nostri vor putea sa mai faca spectacole ale penibilului, sa ne „bucure” sufletele cu certuri, scandaluri, reforme neaplicate, taxe si impozite suplimentare si nu in ultimul rand cu aceleasi dicursuri din sfera lui „ceilalti sunt de vina”. Am reusit sa privesc 2 minute din „dezbaterile” motiunii de cenzura si mi-am dat seama ca suntem condusi de o mare masa de demnitari fara demnitate. Circul e omniprezent, cu painea avem probleme! Imaginati-va ca lucrurile sunt altfel decat par, ca si unii si altii din actorii Circului de Stat au solutia problemelor Romaniei la degetul mic!

Imaginati-va ca maine dimineata va veti trezi si viata va fi perfecta. Sau imaginati-va contrariul!… De fapt, contrariul nu mai trebuie sa vi-l imaginati! Il traim in fiecare zi!

Trei ani mai tarziu realizam diferenta uriasa dintre noi si cei care au stiut sa isi asume situatia si sa comunice eficient. Pentru ei primul pas a fost cel mai greu, acela de a se declara “in criza”, de a constata si accepta existenta unui moment critic, decisiv intr-o evolutie economica descendenta. Acesta este un pas pe care noi abia acum incepem sa il facem. Se observa acest lucru mai ales la nivelul activitatii economice de zi cu zi, unde toate promotiile, produsele si strategiile sunt “de criza”.

Ce inseamna insa “criza” la nivelul comunicarii de marketing? Pentru o firma care este orientata spre clienti, colaboratori si actionari comunicarea de marketing este principala metoda de a-si alinia scopurile si obiectivele cu acestia. In masura in care continua sa corespunda asteptarilor si nevoilor acestora prin ceea ce face si prin ceea ce comunica, firma continua sa ramana in atentia si in preferintele lor. In cazul “crizei” comunicarea este cea care precede actiunea. Intr-o situatie ideala aceasta comunicare este cea care declanseaza “criza” interna a firmei, pune in miscare mecanisme de cautare de solutii si proiecte, alternative eficiente la situatia existenta.

O data solutiile gasite si comunicate – o solutie este chiar si acea de a cauta in continuare solutii mai bune- firma se afla de fapt intr-o stare de “tranzitie” decat in una de “criza”. Pentru cei care realizeaza comunicarea de marketing in interiorul firmei este important sa se comunice faptul ca firma este intr-un moment de criza! De asemenea trebuie sa comunice si ca acel moment va fi depasit prin “eforturi comune”, “strategie si actiune”, samd. Aflarea intr-un proiect de depasire a momentului critic este mesajul cel mai puternic pe care orice comunicator poate sa-l transmita. Departe de a fi depasiti de evenimente, de a astepta neputinciosi inevitabilul, firmele care isi asuma momentul critic si cauta solutii de depasire ale acestuia au un avantaj concurential strategic usor de monetizat pe o piata inca in cautare de directie.

Traditile romanesti si-au pierdut valoarea lor de atractie turistica si asta nu pentru ca ar fi fara importanta ci pentru ca noi nu le mai dam importanta necesara. Surse de multiplicare economica la nivel de comunitati locale, produsele traditionale pot genera venituri insemnate pentru agricultorii pierduti in nevoia de subventionare si lupta pentru subzistenta. Si nu o zic eu ci o zic exemplele numeroase din alte tari, mandre cu traditiile lor si care au reusit sa atraga turisti si sa-si vanda produsele traditionale si peste granitele proprii.

Primul pas e simplu, sau relativ simplu avand in vedere ca trebuie trecut prin hatisul birocratic romanesc. Se incepe cu atestarea produselor traditionale, adica obtinerea acelui document care certifica faptul ca produsul in sine e traditional si respecta anumite norme si standarde.

Urmeaza apoi acel efect multiplicator, care tine pe de o parte de o strategie locala/regionala bine conturata si care sa puna in valoare aceste produse, atat turistilor ce viziteaza zona cat si unor lanturi de distributie nationala/internationala.
Bine, bine, dar strategia cine sa o faca?! Asta-i intrebarea pe care o sa o auzim poate cel mai des. Raspunsul e simplu: Noi, Voi, Tu…cam toata gama de pronume, fara Ei sau Ele. Orice strategie se poate dezvolta implicand factorii locali, fiind dezvoltata de oamenii care cunosc povestile din spatele traditiilor, colaborand si nu asteptand ca solutia miraculoasa sa coboare marinimos de la „centru”.

Acest prim pas esential a fost facut, dovada fiind numarul relativ larg de produse traditionale atestate. Cu toate acestea numarul de producatori atestati e inca relativ mic. Munca la negru e inca munca la negru si statul isi „baga coada” si in aceste produse atestate. Dar, pentru ca exista un mare dar, o strategie bine conturata, bazata pe produse de valoare, poate atrage beneficii cu mult mai mari fata de „pagubele” vazute in taxele impuse de catre stat.

Pasi urmatori sunt ceva mai complicati dar nu imposibili si tin de protejarea denumirii de origine sau a indicatiei geografice la nivel international. Acesti pasi au un rol bine stabilit de protejare a acestor produse traditionale, altfel ne trezim cu importuri de „Tuica de Zalau din Compostella” sau „Carnati de Plescoi din Ucraina”. Orice produs de valoare isi atrage automat si concurenta, astfel incat protejarea la nivel international are un rol bine determinat. In aceasta privinta suntem inca cu mult in urma fata de restul Europei, de la noi din tara doar Magiunul de prune de Topoloveni fiind un produs cu indicatie de origine protejata.

Dincolo de acesta certificare un sistem turistic dezvoltat in jurul acestor produse traditionale poate atrage noi clienti. Turismul intors la natura, la istorie si la „experimentare” e o vaca numai buna de muls. Traditia aceea pe care noi tindem sa o uitam are pana la urma si o valoare economica. Mandria de a fi roman, de a avea obiceiuri si traditii nu e mandria pe care o vezi doar la „Tezaur Folcloric” ci e mandria pe care ar trebui sa o dezvoltam fiecare din noi.

Renuntarea la marketing si publicitate in perioadele de criza este solutia cea mai simpla pentru cei care de obicei si pun semnul egal intre ele. Oricum pentru cei mai multi dintre managerii sau proprietarii de afaceri marketingul este o chestie complicata, neproductiva si pe deasupra si costisitoare. Ce sa te faci cu cele 50 de pagini ale raportului de audit, cu cele 100 de pagini ale analizei de piata sau cu ditamai 150 de pagini ale strategiei de marketing ale firmei tale? Sunt pline de chestii tehnice pe care fie ca nu ai timp, bani sau personal sa le implementezi fie nu le intelegi pe deplin rostul sau aplicatia practica? Si pe deasupra te mai costa si o groaza de bani? Mai bine sa se taie!

Si totusi, daca ar fi sa se reduca tot marketingul la o chestie mai simpla si mai pe intelesul tututor atunci semnul egal s-ar pune altundeva. Marketingul orienteaza firma catre piata, catre client, ajuta afacerea sa mearga dupa acesta prin cotloanele unde s-a ascuns tipand ca din gura de sarpe ca nu mai are bani. Marketingul reinventeaza afacerea, o face din nou atractiva pentru client. Si asta nu numai prin artificii de publicitate ci prin efortul dur al reinventarii produselor, al optimizarii costurilor de distributie, al regandirii unui pret care sa fie acceptabil de catre cumparator dar sa nu aduca afacerea in faliment.

Bineintele ca orice manager si om de afaceri poate sa faca lucrurile acestea pentru afacerea lui. Sau macar poate sa incerce! Un singur lucru ar avea totusi de retinut de la acesti multi si binevoitori consultanti de marketing: in perioadele de criza au reusit tocmai cei care au avut o strategie! Cei care au avut curajul sa treaca dincolo de calculele marunte ale supravietuirii, cele care de fapt duc la o moarte prin inanitie a afacerii! Strategia inseamna analiza a concurentei, evaluare a pietei, audit al firmei, planificare in timp si bugetare a efortului financiar! Tocmai acele elemente atat de ne-necesare si costisitoare de care povesteam mai sus!