Cea mai mare facultate din cadrul UBB, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) avea 2540 de locuri disponibile dintre care s-au ocupat in urma admiterii din septembrie doar 1500. Astfel FSEGA inregistreaza in 2011 o scadere importanta a numarului de studenti admisi comparativ cu anul 2010 (de la 2256 de studenti in 2010 la 1503 studenti in 2011). Aceste cifre semnaleaza dificultati in strategia Universitatii Babes-Bolyai de a atrage noi studenti. Dincolo de lipsa unui numar mare de candidati potentiali, victime ale BAC-ului de anul acesta, se observa o tendinta mai generala, dar de factura recenta, de scadere a numarului de studenti la facultatile mari ale universitatilor de stat.

Situarea celor patru universitati mentionate anterior in grupul restrans de 12 universitati de cercetare avansata si educatie le va asigura acestora o finantare mai mare de la bugetul de stat si un numar mai mare de locuri bugetate. O urmare fireasca ar fi cresterea numarului de studenti care aplica la cele patru universitati, motivati de numarul mai mare de locuri bugetate si de prestigiul pe care clasificarea mentionata anterior l-a conferit universitatilor plasate in prima categorie.

In ce masura noua clasificare va influenta numarul de studenti admisi si masura in care universitatile vor fructifica oportunitatea aparuta (mai ales Universitatea Babes-Bolyai) se va putea observa abia peste un an. Ramane de vazut si in ce masura clasificarea programelor educationale va influenta optiunile celor care doresc sa urmeze un program la nivel de licenta, masterat sau doctorat.

Pana una alta, in dulcele stil romanesc al „orientarii din mers”, Universitatea de Nord din Baia Mare a anuntat ca va fuziona cu Universitatea Tehnica, tocmai pentru a beneficia de „avantajul competitiv” pe piata educatiei universitare de care aceasta din urma dispune. Sa fie acesta inceputul sfarsitului inflatiei de diplome, a „vanzarii de educatie” si inceputul unei directii noi de consolidare in invatamantul superior romanesc?

D.S.

Sursa imagine

Lucrurile insa s-au schimbat. Cu cresterile preturilor la carburanti si la energie, cu fluctuatiile euro pe burse, cu seceta din Rusia si Ucraina, cu inundatiile din Australia, cu criza din Egipt si din alte o mie si unu de motive mai mult sau mai putin oculte producatorul a marit pretul painii cu 6% si apoi cu 9%. Eh, ce sa-i faci?! L-am inteles si am simpatizat cu el, ca doar  romani suntem cu totii si impreuna suferim pentru toate nedreptatile ce ni se fac, client si afacerist deopotriva. Atata timp cat pastra reteta si nu baga amelioratori de gust sau agenti de crestere in painea mea simpla de secara totul era in regula. Si apoi, cum era sa renunt eu la lucrul meu cel mai de pret, atat de rar intalnit pe la noi incat daca ar fi aievea ar valora de multe ori greutatea lui in aur? Cum era sa renunt tocmai la fidelitatea mea de client care ma face sa ma abat din drum la orele cele mai matinale sau mai tardive sa verific daca nu cumva au adus, mai este, a mai ramas sau se va aduce produsul meu mult dorit?

Am zis un nu hotarat gandurilor care ma indemnau sa reconsider, sa fiu rational si sa imi vad mai departe de treaba, sa optez pentru un alt produs din aceeasi categorie mai ieftin si mai potrivit gusturilor mele. Dar nu, nu eram gata sa cedez! Am indurat totul cu o resemnare si un stoicism demn de o cauza, si mai ales, de o paine mai buna. Cererea mea si a altora ca mine, foarte putini ma gandesc dupa cate paini vindea ghereta in cauza constituia o nisa de piata mica, neninsemnata valoric dar cu un nucleu dur care nu se lasa atras de competitie. Eram ferm hotarat ca nisa va rezista si la 4 lei chiar si la 5 sau la 6. O cerere solida, inelastica, gata de orice!

Si apoi a urmat Tradarea. Cu o lacrima imaginara in ochi am plecat intr-o dimineata devreme de la ghereta cu painea frumos feliata si amabalata ca de obicei. In cele 30 de secunde cat mi-a luat sa o cumpar  toata fidelitatea mea s-a prabusit. De cand am vazut-o am stiut: in locul ei obinuit de pe ultimul raft, sus intr-un colt, painea mea fusese inlocuita cu o alta. Eticheta era aceeasi si cand i-am pronuntat numele vanzatoare a luat falsul de pe raft. Coaja ei nu mai arata la fel, saracacioasa si putin arsa. Acum era o paine rumena si frumos crescuta. Cand a feliat-o zgmotul chinuit al cutitelor nu s-a mai auzit. In locul lui un fasait lin si continuu mi-a confirmat banuiala: consistent painii nu mai era aceeasi.  Abia cand am luat paine in mana si am simtit-o pufoasa si moale am cunoscut cu adevarat ce insemna sa ti se traga presul de sub picioare: tradarea era nesfarsita!

Ca nu mai mergem la teatru sau nu mai  citim o carte in timpul liber este iarasi un lucru banal. În 2010 romanii au cumparat carti de vreo 112 milioane de euro. Impresionanta suma! Dar la pretul mediu al unei carti de 20 de lei, adica cu 11 % mai mult decat in 2009 asta inseamna cam o carte pe cap de locuitor. Si asta nu inseamna ca le-am si citit. Jumatate din cartile cumparate in 2010 au fost volume distribuite prin chioscuri, la oferta. Adica „are coperti faine, arata bine in vitrina din sufragerie, dar nu are rost sa le murdarim citindu-le!”. Cat despre teatre, acestea trec printr-un proces foarte lent dar sigur de a-si construi o audienta proprie, asa cum o arata numerele spectatorilor intr-o usoara crestere in 2010.

In anii ’90 cand inflatia si tranzitia ne umblau prin portofele mai ceva ca masurile anti-criza din prezent multi dintre noi am descoperit puterea televiziunii ca sursa ultima de divertisment si petrecere a timpului liber. Dar iata ca in 2010 pentru prima data numarul abonamentelor totale la serviciile audiovizuale din Romania a scazut cu aproape 2% fata de 2009. Asta in care avem de a face o cu rata de 77% de penetrare a acestor servicii  combinat la nivelul locuintelor din mediul urban cu cele din rural. A crescut pretul abonamentele la cablu si ne-am trezit cu tot felul de servicii „extra” pe care nu le cerusem asa ca incet-incet am fost nevoiti sa renuntam si la ele. Daca in 2009 am redus costul abonamentelor optand pentru variante mai ieftine, in 2010 am inceput sa le taiem definitiv.

Acum 3 ani cel mai des raspuns la intrebarea „Ce faci in timpul liber?” era „Fac cumparaturi” sau „Shopping”, in varianta moderna. Adica un sacou frumos, un pantof de piele, poate ultimul gadget electronic din noile malluri ale Romaniei. Sau poate din cele mai consacrate ale Vienei, Parisului sau Londrei.  Dar in 2010 cand cheltuielile alocate alimentelor au fost de 41% din bugetul unei familii, la care s-au adaugat 16% cheltuieli cu locuinta, intretinerea si benzina si inca 8% cheltuieli pe alcool si tutun, acest „shopping” insemna mai degraba „ma duc sa iau o paine” sau „ma duc dupa tigari”. Shoppingul a fost pentru noi inante de criza o terapie empirica dar foarte eficienta impotriva stresului cotidian, generat de prea multa munca si prea putin timp liber, o maximizare a eficientei noastre de a ne petrece acel putin timp liber. Acum cand, vrand-nevrand, incepem sa avem din ce in ce mai mult timp liber, descoperim ca nu stim ce sa facem cu el. Asta da Criza!

Batranii au trait 40 de ani sub aripa protectoare a marelui frate de la rasarit cu toate cele bune si rele pe care acest lucru le-a adus. Asa cum romanii de varsta medie si mai inaintata sunt melancolici dupa stabilitatea si siguranta anilor comunisti asa si semenii lor de peste Prut sunt incercati nu de putine ori de regretul unei bunastari apuse. Vestul spre care se indreapta tinerii nu le-a oferit inca nimic, sunt doar promisiuni care la fel de bine ar putea sa nu fie onorate. Mai mult, bunastarea care o promite Vestul , chiar daca s-ar infaptui, ar putea sa vina prea tarziu pentru ei. Pentru batranii Moldovei, evolutia Romaniei din ultimii 20 de ani nu poate fi decat un exemplu negativ despre ce s-a intamplat cu o tara care s-a intors cu fata spre Vest: coruptie, saracie, migrare masiva, probleme economice. Toate acestea pentru o bunastare de care batranii Romaniei  nu au parte.

Pe de cealalta parte tinerii din Moldova sunt cei mai sensibili si au cel mai mult de castigat de pe urma acceptarii valorilor Vestului. Chiar daca asta inseamna ani multi de munca grea departe de casa prin tarile bogate ale Europei. Sa ai o masina, un apartament, bani si lucruri frumoase, toate acestea au o atractie deosebit de mare pentru tinerii Moldovei. Intorsi acasa de sarbatori cu euro in buzunare, tinerii nu isi mai inteleg parintii, frica lor de schimbare si incapacitatea lor de a intelege si a imbratisa fara regrete valorile Vestului. Pentru unii democratia este singura alternativa, pentru ceilalti promisiunile desarte ale unui nou sistem nu pot sa difere cu mult fata de propaganda indelungata a vechiului regim.

Alegerile din Moldova nu fac altceva decat sa reflecte lupta surda dintre generatiile ajunse in categorii sociale diferite, pe partile opuse ale aceleasi baricade. Parinti si copii se lupta pentru un viitor inca incert, dar care se va naste cu siguranta din prezentul inca ancorat in trecutul comunist pe care il impartasim cu totii. Deocamdata batranii Moldovei au dat un vot de blam Vestului care le rapeste copii si ii schimba in mod irecuperabil!

“Ursus” face parte dintre acele branduri care au supravietuit probei de foc a capitalismului salbatic ce a nivelat in mai putin de zece ani tot campul semantic si toti referentii generati de catre epoca comunista in domeniul comertului si a consumului public. Asa cum toata lumea isi aminteste de Eugenia, Brifcor, Azuga, Ciuc, Cutezatorii, Mihaela la fel de bine nimeni nu isi mai aduce aminte nimic de toate celelalte marci si produse care au disparut in neantul uitarii.  Desigur preluarea vechilor branduri de catre conglomeratele multinationale au expus atat brandurile cat si conglomeratele la riscuri suplimentare din partea clientilor fideli, pusi in fata unor mesaje de brand nu de putine ori derutante sau chiar false.

In cazul “Ursus” peste durabilitatea si rezistanta brandului, ce conoteaza calitatea produsului, s-a suprapus preferinta justificata a clujenilor pentru  marcile locale din domeniul produselor alimentare, care sunt prin definitie “mai ale lor” decat cele din alte parti ale tarii sau cele straine.Mandria locala nu este ceva ce li se intampla numai clujenilor ci un fenomen tot mai larg raspandit, ca si contracurent social la globalizarea pietelor si delocalizarea productiei de bunuri.  Alte cazuri de branduri favorizate de clujeni , pastrand proportiile si categoriile, sunt Napolact, Farmec, Jolidon.

Fidelitatea clujenilor fata de un brand precum “Ursus”  a fost  tocmai valoarea adaugata a acestui brand. Intr-un alt context economic aceasta fidelitate ar justifica intr-o logica a brandului un pret mai ridicat si ar genera venituri suplimentare consistente. Asta deoarece asa se justifica puterea si valoarea unor branduri precum Nike si Apple, sau ramanand in sfera berilor cu renume,  Stella Artois sau Heineken. In astfel de cazuri logica brandului este mai importanta decat logica economica si  neglijarea ei se face contracost. SAB risca pierdea nucleului dur de consumatori de bere “Ursus” si sa transforme astfel brandul dintr-unul valoros intr-o piatra de moara a portofoliului de produse romanesti.

Desigur ca in toata aceasta situatie oarecum neplacuta, cand o multinationala iti rapeste berea preferata din fata de pe masa si iti aduce alta facuta la Buzau, exista totusi o consolare, cea a analistului mai degraba decat cea a pastorului mioritic.  In viitorul mai mult sau mai putin apropiat cand brandul “Ursus” nu isi va mai justifica pretul datorita vanzarilor si mai scazute, un investitor din Cluj il va cumpara de la SAB si va deschide o berarie numai in Cluj, unde va servi clujenilor berea lor favorita, proaspata si direct de pe teava.

Sunt cinic. Romania pe care o vad rotunjindu-se sub ochii mei creste, dar creste in cultura absurdului, in cultura lui “noi muncim, nu gandim”, in cultura tepei si a afacerii pe sub mana. Am obosit. Am obosit sa lupt cu fete acre, cu zambete cu subinteles, cu prostia fudula, cu toate argumentele care ma indeamna sa zic „Romania mea nu ma mai reprezinta!” Am obosit sa fiu optimist cand normalitatea aparenta din jurul meu e formata din „stramosi” ai lui Vlad tepes, tepari mai mici sau mai mari care-si poarta diafan instrumentele de tortura drept medalii de onoare. Am obosit sa mai incerc sa vad luminita de la capatul tunelului. Nu o mai vad si cateodata am impresia ca si atunci cand o vedeam erau doar faruri de locomotiva. Am obosit. Romania m-a obosit.

Vorbeam zilele trecute cu un prieten care perplex se indrepta catre un organism de control al statului. Fusese chemat sa i se dea o amenda. Nu s-a facut control, nu s-au constatat nejunsuri… Pe principiul ca “oricum gasim noi ceva” a fost chemat direct sa plateasca amenda, doar si functionarii statului au o norma de amenzi de indeplinit.
Acelasi stat care se lauda ca sprijina mica initiativa iti si baga apoi mana, pana la cot, in buzunar. Lumea se “descurca”, regulile (inclusiv cele ale bunului simt) se schimba in functie de culoarea politica sau de interesele de moment ale celor care detin controlul unor pozitii superioare. Lumea “se descurca” si-n caruselul darii si luarii de spaga mai ramane cate unul pe afara.

Si ce ma oboseste nu e nici macar faptul ca se da sau se ia spaga si nici macar faptul ca de la furtul de oua s-a sarit peste bou si s-a ajuns direct la milioane de euro. Ce ma oboseste e ca am ajuns sa ne complacem in acest fel de realitate ca singura solutie de supravietuire. Capitulam pe zi ce trece acelorasi metehne. “Bate-te cu Statul, da-l in judecata… doar ca sa-ti vezi conturile blocate vreo 3-4 ani pana cand se judeca procesul!” Vedem un mod absurd de trai ca si ceva inevitabil, ca singura solutie de a razbi inca o zi, vedem un zid tot mai gros de metehne parsive cladindu-se in jurul nostru, vedem totul in alb si negru uitand pe parcurs ca si comunismul l-am vazut odata cu aceiasi ochi. Am uitat sa ne batem pentru ce e drept si corect, lasand inca o data prostia fudula sa ne dicteze pasii pe care trebuie sa-i urmam pentru propasirea neamului!

Dar… sa fim optimisti. Traiasca Romania dodoloata!

Exemplele sunt multe si prezente cam peste tot in lume, cateva din ele enumerandu-le mai jos:

Gerber, marca faimoasa de alimente pentru copii s-a lovit de imposibilitatea vanzarii produselor sale in Franta. Motivul a fost simplu, „gerber” in franceza insemnand „a voma”.
Tot Gerber a mai intalnit o problema la incercarea de a-si vinde produsele in Africa, folosind un mod de etichetare similar cu cel din SUA ce prezenta fata unui copil mic. Mai tarziu au aflat ca multe din companiile ce operau pe pietele din Africa puneau pe etichete, din cauza analfabetismului din zona, imagini cu ceea ce se gasea in interiorul ambalajului. Nu e de mirare ca africanii nu prea au dorit sa cumpere copii mici in borcanase.

Irish Mist Liqueur. Producatorul irlandez si-a vazut vanzarile blocate pe piata din Germania, din simplul motiv ca „mist” in germana inseamna “balega”. Nemtii, bineinteles nu s-au inghesuit la a cumpara un lichior cu esente mult prea „naturale”.

American Airlines a incercat sa patrunda pe piata din Mexic, promovandu-si serviciile sub sloganul „Fly in leather”…doar ca versiunea in spaniola a ajuns sa fie tradusa ca: „Zburati in pielea goala!”

Coca Cola nu a scapat nici ea de greselile de traducere. In incercarea de a folosi caractere chinezesti, ce sa se citeasca cat mai aproape de scrierea latina, a intrat pe piata cu o marca ce se citea aproximativ: Ke-ke-ken-la. Doar dupa ce mii de etichete au fost tiparite compania a descoperit ca fraza insemna: „iapa umpluta cu ceara”! Ulterior s-a folosit o alta scriere cu pronuntia: „ko-kou-ko-le” ce insemna…”bucurie in gura”

Coors a incercat sa-si traduca in spaniola sloganul berii sale, “Turn it loose” rezultatul fiind de fapt un avertisment neplacut: „Vei suferi de diaree!”.

Din nou in China, incercarea KFC de-a traduce sloganul “finger-lickin’ good” (bun de-ti lingi degetele) a iesit la traducere ceva de genul: „Mananca-ti degetele”!

Ca un ultim exemplu, chiar daca poate e mai degraba o legenda urbana, simbolul international pentru fragil, adica un pahar crapat, a fost interpretat de muncitorii dintr-un port african ca si o gluma proasta a unui „idiot ce a trimis cutii pline cu cioburi”. Drept urmare intreaga incarcatura a fost aruncata in port fara a pune prea mare pret pe pastrarea integritatii „cioburilor”.

Articol semnat de Miki MAUS (desi poate imaginea folosita de noi, preluata de pe o revista dinainte de 1989 ar fi trebuit sa fie redenumita 100% in romana. Ar fi sunat ceva de genul: “MIHAITA SOARECELE”)

Potrivit Studiului angajatorii previzioneaza o activitate echilibrata pe piata muncii pentru ultimele trei luni din an. Previziunea Neta de Angajare se afla la o valoare absoluta de 0%, cu o scadere de doar 2 puncte procentuale fata de trimestrul anterior. Cu toate acestea, raportata la anul trecut Previziunea este mai putin pesimista, observandu-se o imbunatatire cu 11 puncte procentuale comparativ cu trimestrul patru 2009. In general, pentru cei aflati in cautarea unui loc de munca exista posibilitatea de a gasi unele oportunitati in trimestrul viitor, angajatorii raportand intentii de angajare pozitive in cinci din 10 sectoare de activitate, unde cei din Industria prelucratoare raporteaza cele mai puternice previziuni.

Studiul a fost realizat prin intervievarea unui esantion de 751 de angajatori din Romania. Dintre angajatorii romani intervievati, 21 % anticipeaza cresteri in volumul angajarilor, alti 21% previzioneaza o reducere, in timp ce 56% nu anticipeaza nicio schimbare, pentru urmatoarele trei luni, in forta de munca existenta.

Angajatorii din patru dintre cele opt regiuni analizate se asteapta la o crestere a activitatii de angajare in Trimestrul 4, 2010. Cele mai favorabile angajarii sunt perspectivele raportate de angajatorii din Vest, unde Previziunea Neta de Angajare se ridica la +12%. In alte regiuni, angajatorii din Centru, Sud-Vest si Sud anticipeaza un ritm lent al angajarilor, cu Previziuni de +3%. In alte regiuni, angajatorii din Centru, Sud-Vest si Sud anticipeaza un ritm lent al angajarilor, cu Previziuni de +3%. In acelasi timp, in alte trei regiuni se prognozeaza valori negative ale activitatii de angajare, cu Previziuni pesimiste de -14% raportate in Nord-Vest si cu valori in general slabe privind planurile de angajare in Sud-Est si Nord-Est, unde Previziunea este de -7% si respectiv -5 %.