Ponoasele crizei

OPINII — By on at

Romania fara masca, scoasa din glumele istoriei isi arata sfioasa o fata schimonosita de durere. Crisparea crizei isi scoate coltii si formele luate ating limitele absurdului. Toate imaginile acestea ciudate au ajuns in ultimul timp sa isi gaseasca echivalentul economic in atitudini mai mult sau mai putin normale.  Concedii fara salar, disponibilizari, insolvente…cu toate, deja, din pacate ne-am obisnuit. Ce a aparut insa mai nou e solutia unor companii sau institutii publice de a-si suplimenta bugetele si asa subtiate prin actiuni de recuperare a unor creante (fictive sau nu). „La plezneala!”. Cred ca acesta e termenul care s-ar potrivi strategiei adoptate. Astfel, bazandu-se pe „dezordinea” sau „uitarea” romanului de rand si pe lipsa unor sisteme de verificare bine puse la punct, tehnica uzitata e cea de transmitere de somatii, scrise intr-un limbaj amenintator. Creantele au in general o istorie de mai mult de doi ani, companiile bazandu-se, probabil, pe faptul ca actele doveditoare pentru stingerea creantelor respective s-au ratacit (unii clienti mai „harnici” si-au aruncat chitantele doveditoare, altii nici macar nu au semnate contracte de furnizare a unor produse sau servicii). „Va somam sa achitati datoria in termen de „X” zile, altfel va luam casa, masa si gainile!” Pentru un orasan versat astfel de somatii poate nu-si mai ating scopul, dar imaginati-va ce face un asemenea mesaj transmis la o jumatate de sat. Bunici cu ochelari cu rama groasa incearca in zadar sa demonstreze buna credinta. „Maica, noua ne-or zis ca atat avem de plata si atat am platit. N-avem chitante, n-avem contract…ca am mers pe incredere, ca parea un om de treaba!” Cuvantul dat, care pentru un taran adevarat inseamna mai mult decat un act scris, nu mai are acum nici o valoare. Astfel, pusi in fata lipsei de probe inculpatii sateni sunt buni din nou de plata.
Dupa cum ziceam, situatia e una generalizata, de parca ultima resursa a statului si a companiilor de a iesi din criza e amenda, somatia si tribunalul. Traiasca bine si mult cei ce au reusit sa devina avocati! Vor avea serios de munca si in perioada urmatoare.

Tags: , , , , ,

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment