Brandul “organic de Romania”

ANALIZE — By on at

Prinse la mijloc in lupta marilor hypermarketuri “de afara” cu producatorii agricoli din Romania, produsele organice par mai degraba un moft decat o necesitate. Desi mai gustoase si mai nutritive, acestea nu pot sa concureze cu suratele lor “traditionale” mult mai ieftine si mai accesibile veniturilor in scadere ale populatiei generale. In randul producatorilor mici din mediul rural, o sursa importanta de alimente pentru locuitorii din orasele tarii, brandul “organic” pe care il folosesc din ce in ce mai des nu este dublat de o practica la fel de organica. Producatorii cu adevarat “organici” din tara prefera sa isi vanda marfa in strainatate, in special in Italia, unde produsele lor sunt cumparate la preturi mult mai avantajoase, inaccesibile cumparatorului roman de rand. Cat este de organic brandul “organic” pentru Romania?

Ca multe alte trenduri din istoria recenta a consumului in economia de piata, curentul “organic” a inceput la americani. Prin anii ’90 acestia au identificat o nisa de cumparatori cu venituri peste medie cu interese pentru sanatate si bunastare fizica. Ca sa obtina profit pe aceasta nisa ei au lansat conceptul de “produs organic”, un produs care in cazul vegetalelor era obtinut fara ingrasaminte, pesticide si ierbicide anorganice iar in cazul animalelor, acestea erau crescute fara antibiotice si hormoni de crestere. Toate aceste caracterisitici duc atat la un continut nutritional mai ridicat cat si la o aroma si un gust mai apropiate de conditia “edenica”, pre-industriala a alimentelor de zi cu zi.

Conceptul a prins si piata produselor organice a cunoscut o crestere anuala de 20%, cu mult peste media celorlalte piete de alimente, ajungand in prezent (2008) sa detina 1-2% din piata mondiala de profil. Aceasta in conditiile in care produsele organice costa in medie cu 25-50% mai mult decat produsele alimentare traditionale, costuri ce se reflecta in pretul final, mai ridicat al produselor organice. Acest pret de raft ridicat reprezinta principala bariera in competitia cu produsele alimentare “traditionale” pe piata consumatorilor principali de alimente, desi in multe tari considerentele culturale ale unei vieti mai sanatoase au facut aceste bariere mult mai permeabile.

Una dintre cauzele principale ale costurilor, si implicit a preturilor ridicate este legata de distributia, ambalarea si perisabilitatea produselor organice, domeniu in care produsele alimentare “traditionale “ sunt adevarate modele de eficienta economica. Este greu sa fi mai ieftin decat un lucru foarte ieftin, produsele alimentare contemporane, domeniu in care industrializarea productiei si-a spus din greu cuvantul. O alta cauza a costurilor ridicate, de data asta inerenta produselor organice, este efectiv costul ridicat de productie la care duce lipsa ingrasamintelor, pesticidelor si ierbicidelor sau conditiile necesare de crestere si hranire a animalelor. Daca prima cauza a costurilor ridicate ar putea fi compensata prin alte avantaje competitionale care ar marginaliza, intr-o situatie total ipotetica, colosii de pe piata actuala a alimentelor traditionale in favoarea produselor organice, costurile ridicate de productie sunt o piedica mult mai greu de trecut.

In conditiile in care in Romania avem de a face cu o piata in care alimentele sunt importate si ieftine (produse in mod industrial), piata produselor organice reprezinta sub 1% si se pare ca nu va depasi 2% in urmatorii ani. Cauzele principale sunt destul de complexe. In primul rand nu exista nisa pe care a fost introdus initial conceptul la americani. Disponibilitatile banesti ale celor cu venituri mari nu sunt dublate la noi de un interes pentru sanatate, bunastare fizica sau macar de un interes pentru produsele alimentare “curate”. Atat categoria socio-demografica cat si modelele culturale carora le apartin ii impiedica sa faca diferente atat de subtile, mai ales intr-un domeniu marginal pentru ei cum este cel al alimentelor.

Astfel tinta principala a discursului organic in Romania il reprezinta mai degraba sub-nise mult mai receptive la acest tip nou de discurs . Intelectualii urbani “verzi”, gospodinele tinere “in forma”, “justitiarii” naturii sunt mult mai dispusi sa cumpere aceste produse dar au capacitati financiare mai reduse. Aceste sub-nise nu reusesc sa ofere acel suport initial de “early-adopters” atat de necesar pentru intrarea pe orice piata matura a unor produse noi. Poate si din cauza ca ei sunt voci marginale intr-un discursul cacofonic al opiniei publice locale dominate de cu totul si cu totul alte subiecte!

O regandire a strategiei “organice” in Romania ar trebui sa ia in considerare atat existenta micilor producatori agricoli pe piata produselor alimentare cat si o structura diferita a costurilor de productie, implicit a preturilor finale ale produselor organice. Productia agricola a a taranilor-fermieri, eminamente una de auto-consum este cu mult peste necesitatile lor reale si mare parte din rudele lor din mediul urban beneficiaza la preturi modice de aceasta supra-productie. Costurile ridicate ale ingrasamintelor, pesticidelor si ierbicidelor in corelatie cu lipsa unor cunostinte de agricultura organica duc de multe ori la o productie scumpa si ne-organica pe care apoi unii dintre ei, intr-o asociere facila cu “provenienta controlata” a alimentelor, “de la tara”, o promoveaza drept organica.