Context si comunicare

ANALIZE — By on at

Daca ar fi sa vorbim intr-o analiza de marketing despre revistele de benzi desenate adresate copiilor, cu siguranta ca acest subiect ar starni cel putin mirarea unora. Daca insa contextul in care am discuta despre acestea ar fi ultimele decenii ale comunismului in Romania si rolul lor ca instrumente de propaganda ideologica cu siguranta ca ele si-ar gasi locul, cel putin partial in categoria comunicarii de marketing. O data creat mesajul si realizata comunicarea, contextul devine factorul cel mai puternic de intensificare sau distorsionare a mesajului. Revistele de benzi desenate nu par a avea un scop de propaganda dar puse in context, acest rol devine evident. Mai mult contextul deformeza si chiar corupe mesajul care este transmis.

In anii copilariei mele putine lucruri au insemnat mai mult in economia micilor bucurii ale zilei ca revistele ilustrate pentru copii. Nu este vorba de “Cutezatorii” desi chiar si acolo erau benzile desenate de pe ultima pagina care uneori erau de-a dreptul captivante. Ca si copil, lungile dupa-amiezi in care faceai coada la paine sau la lapte erau urmate de seri in care se taia curentul si te suparai pe “tovarasii” de la centrala…electrica care nu te lasau sa te joci in pace. Toate acestea erau insa uitate cand in cutia postala primeai ultimul numar de la “Misha”, velina si frumos colorata.

Adevarata “marfa” de contrabanda era insa revista Pif, care datorita orientarii de stanga a editorului sau initial, Partidul Socialist Francez, reusea sa treaca dincoace de Cortina de Fier si era o adevarata moda printre generatii intregi de pionieri si utecisti. Venita dintr-o cu totul alta lume, mirosind proaspat a tipar si a lume libera, revista era un adevarat remediu pentru toate neajunsurile si scaparile unui sistem care se opintea din greu sub povara atator directive “marete”. Micile intamplari din viata de zi cu zi a personajelor din revista, aventurile prin care treceau Pif si nedespartitul sau tovaras Hercules, celelealte personaje, Palcid si Muzo, Pifou, Dicentim, Docteur Justice si multe altele, recreau o realitate hazlie si binedispusa, un motiv de evadare din griul acelor zile. Rahan, banda desenata care a aparut prima data in Pif pentru ca apoi sa isi dobandeasca propria sa revista a fost un adevarat obiect de cult in randurile tinerilor dinainte de 1989.

Cu siguranta ca revista Pif nu s-a dorit a fi un mjloc de propaganda socialista in spatiul Pactului de la Varsovia. Ea era adresata tarilor vestice unde anumite valori ale socialismului, gen egalitate, fraternitate, libertate erau mai usor de ambalat intr-o forma grafica si figurativa atractiva si mai usor de consumat pentru occidentalii bombardati de o multime de mesaje. La noi, Pif a facut neintentionat propaganda capitalismului, “normalitatii” de dincolo. Aceasta razbatea din micile detalii, din amanuntele care pareau atat de firesti desenatorilor si redactorilor de la revista. Neobisnuiti cu ideologizarea concretului, cu dezbaterea critica a cotidianului dintr-un singur punct de vedere, cel al comunismului, acestia nu realizau diferentele de context in care erau receptate mesajele lor desenate. Simplul fapt ca lui Pif i se arde un bec sau Placid intra in incurcatura cu politistul din cartier pot fi considerate hazlii in contextul inital dar raportate la o realitate diferita, cea a lipsurilor si a controlului total, sensul mesajului devine cu totul altul iar valoarea lui creste exponential.

Cealalta revista “straina” care venea o data pe saptamana prin posta era Misha, una dintre revistele de PR ale unei Rusii sovietice aflata in plin proces de glasnost si perestroika. Cu circulatie internationala, publicata in limbile engleza, franceza, germana, italiana, rusa si spaniola si cu un continut divers si “multicultural” era o revista glossy pentru copii cum prea putine mai exista astazi. Misha era mai putin o revista de benzi desenate cat o revista cu povesti si povestiri ce avea ilustratii de exceptie, cuvinte incrucisate, fotoreportaje si alte chestii interesante. Ce atragea la ea in mod deosebit erau culorile vii si detaliile migalos lucrate. Departe de a avea personaje memorabile Misha reflecta ideologia celor care au creat-o: realizari marete, fapte de eroism, daruire si abnegatie in slujba partidului si al tarii dar si franturi din folclorul rus, basme si snoave bine ticluite. Recontextualizata, ca venind din partea marelui urs Misha, vecinul de la rasarit atotputernic si neiertator, zambetele si voia buna a copiilor de prin paginile revistei nu mai pareau atat de naturale. Interpretand-o din contextul nostru, cel al lipsurilor, al cozilor si al campaniilor agricole de toamna viata fericita din cea mai avansata tara socialista din lume nu mai parea atat de credibila pe cat ar fi vrut sa reieasa din revista.

Pare deplasat sa vorbim despre propaganda si ideologie in randul copiilor de astazi sau de alta data. Daca acum 20 de ani comunicarea catre copii era mai voalata iar ideologia era una mai digerabila in prezent mesajele de marketing sunt mult mai clare si mai tintite catre acestia. Consumul si cultura atasata acestuia sunt noua ideologie la moda, o ideologie a bunastarii si a belsugului prin consum. Daca in cazul jucariilor lucrurile sunt mai evidente datorita schimburilor pecuniare ce au loc prin intermediul cumpararii, in cazul comunicarii catre copii linia dintre socializare, educatie si persuasiune este mai greu de trasat. Revistelor de odinioara, captivante si elegante, le-au luat locul canalele de televiziune pentru copii gen Nickeledeon, Jim-Jam, Cartoon Networks precum si atotprezentul Internet. Comunicarea de marketing devine tot mai eficienta, canalele de comunicare se diversifica iar barierele dintre mediile de comunicare sunt tot mai fluide. Contextul comunicarii, inca multicultural si fragmentar, continua sa ramana astfel printre putinele elemente mai greu de controlat pentru noii ideologi ai consumului.