Despre caini si oameni

Pavlov si cainii lui.

A pornit ca si un experiment care, in fond, a reliefat ceea ce acum numim reflexe conditionale. Suni din clopotel, ii pui un bol cu mancare in fata si cainele saliveaza. Dupa un timp, suni din clopotel, fara a-i mai da mancare…si cainele tot saliveaza. Hop-top…reflexul conditional. Nu-i dai nimic pentru o perioada lunga de timp si incet, incet, reflexul conditional se estompeaza si-si pierde din intensitate, asa zisul proces de extinctie. Clopotelul nostru, in momentul de fata, e criza (de incredere, financiara, de mentalitate, de guvernare, de solutii… spuneti-i cum vreti). E criza care, prin repetarea unei lipse continue, ar trebui sa ne creeze un reflex conditional pavlovian, acela de a economisi. Reflexul cumpatarii.

Vorbeam zilele trecute cu un prieten care spunea ca o sa iesim din criza asta mai invatati, mai cumpatati, mai cu picioarele pe pamant. L-am contrazis oarecum. Asemenea cainilor lui Pavlov va aparea, cred eu, si la noi efectul de extinctie. Vom da uitarii lipsurile perioadei actuale si ne vom avanta din nou intrun consumerism rapace, bazat pe speranta unui viitor luminos.

Motivele pot fi multiple. Unul ar fi faptul ca lectia comunismului si a lipsei acute, lectia visului american livrat prin intermediul filmelor, lectia de a avea acum in detrimentul planificarii, aceasta lectie a fost mai bine intiparita in mentalitatea noastra decat lectia pe care o vom invata (sau nu ) din aceasta criza. Alt motiv ar tine poate de euforia iesirii din criza, de un efect de turma ce ar duce la un sentiment relativ de siguranta (livrat poate si de politicieni si mass media).

Inevitabil, marea majoritate a oamenilor adora filmele cu happy end. Asta pentru ca le da siguranta solutiei finale, varianta lui „totul va fi bine”, in care cumva, printr-o rasturnare abila de situatie binele invinge si problemele dispar incet, incet. Aceasta solutie o asteptam acum noi. Proactivi nu prea suntem, de la Miorita incoace, asa ca asteptam ca solutia sa ne fie livrata de altii. In plus, mandria de a face dupa cum ne taie capul si a ne plange apoi de mila sta de multe ori in calea descoperirii unor solutii salvatoare.

De ce ar stii oricine altcineva problemele noastre, mai bine decat noi? De ce ar fi stiut Pavlov mai bine decat cainele ce efect era de asteptat in cadrul experimentului sau? De ce asteptam retete magice dar nu suntem pregatiti sa invatam sa lucram cu ABC-ul afacerilor?

Pentru ca…
–    am ajuns sa fim atat de preocupati de problemele de zi cu zi incat nu mai stim exact care e cauza lor
–    de multe ori cautam solutii prin repetarea acelorasi activitati care ne-au creat probleme in primul rand
–    surprinzator, chiar nu le stim pe toate… si oricat de extraordinari am fi, solutiile pot veni din locurile cele mai putin asteptate
–    atunci cand nimic nu functioneaza e momentul sa incepi sa inveti

Pentru ca, in momente de criza, chiar daca necesita un proces indelungat, reflexul planificarii, al cumpatarii, al dezvoltarii de noi capacitati,… acest reflex se invata. Iar daca vrem sa depasim aceasta perioada cu ceva mai mult decat o strangere de inima, atunci trebuie sa incepem sa invatam acum si nu dupa ce clopotelul crizei si-a amutit ecoul. Riscul invatarii intarziate tine, bineinteles, de posibilitatea repetarii acelorasi greseli ce ne-au facut sa ajungem in prezent in mult injurata criza.

• Tweet This
• Share on Facebook
• Digg This
• Bookmark
• Stumble
• RSS Feed