Exercitiu de imaginatie
OPINII — By on atZebra e alba cu dungi negre sau neagra cu dungi albe? Raspunsul e: DA! Din acelasi ciclu al intrebarilor cu raspuns mai mult sau mai putin asteptat e si urmatoarea: Statul imi ia bani sau imi cere bani? Raspunsul e acelasi: DA! Zic asta pentru ca Ministerul Finantelor face mai nou apel la milostivenia romanului de rand pentru a ajuta Statul sa iasa din criza. Si nu oricum! Daca vreti sa donati bani pentru a scoate Romania din criza, puteti ramane anonimi! Uau! O facilitate demna de modestia caracteristica poporului roman. Putem dona bani Statului pentru a depasi momentele delicate prin care trecem. Putem da bani Statului pentru a fi mai buni, mai darnici, mai prinsi de „Spiritul Sarbatorilor”… Inspirati din criza coreeana din ani 90, cand populatia a donat bijuterii sau bani pentru a iesi din criza, Statul roman incurajeaza si el donatia.
Imaginati-va ca din banii pe care-i donati Romania va depasi cu brio momentul de cotitura! Imaginati-va ca din banii pe care-i donati se vor construi scoli, spitale, infrastructura, vom revigora turismul, vom creste standardul de viata, vom contribui la propasirea neamului romanesc! Toate acestea cu o mica donatie din partea fiecaruia!
Sau imaginati-va ca din banii pe care-i donati alesii nostri vor putea sa mai faca spectacole ale penibilului, sa ne „bucure” sufletele cu certuri, scandaluri, reforme neaplicate, taxe si impozite suplimentare si nu in ultimul rand cu aceleasi dicursuri din sfera lui „ceilalti sunt de vina”. Am reusit sa privesc 2 minute din „dezbaterile” motiunii de cenzura si mi-am dat seama ca suntem condusi de o mare masa de demnitari fara demnitate. Circul e omniprezent, cu painea avem probleme! Imaginati-va ca lucrurile sunt altfel decat par, ca si unii si altii din actorii Circului de Stat au solutia problemelor Romaniei la degetul mic!
Imaginati-va ca maine dimineata va veti trezi si viata va fi perfecta. Sau imaginati-va contrariul!… De fapt, contrariul nu mai trebuie sa vi-l imaginati! Il traim in fiecare zi!
Tags: circ in Parlament, criza, donatie, Finante, pamflet, romania, Strategie
2 Comments
Demnitari fara demnitate – foarte frumos spus! Dar ce folos, pe ei doare in cot cum sint numiti, gipu si blonda (a se citi consiliera personala) din dotare sa traiasca!
cam asa sta treaba cu demnitatea… daca ei nu ne mai pot fura oficial, ei pot sa si cerseasca (donatii) pentru a putea continua…nu e cu nimic mai prejos… marsaviile sunt cam de aceeasi speta. Ma intreb ce va lasa marele nostru premier in urma: “eu am taiat salariile si pensiile si apoi am cerut niste donatii de la cetateni…”