Povestea porcului – varianta de piata

OPINII — By on at

Surprins cu fast-foodul in flit de bataia lunga a xenoanelor de jipan vitezist porcul mioritic isi dadu obstescul sfarsit suspinand. Murind rememora pe repede inainte vremurile bune de pe vremea impuscatului cand inaintasii lui au crescut cu paine de cartela carata cu sacul de la oras. Inca de atunci stapanii lui, “invartiti” cu ceva cheag invatasera toate dedesubturile pietei negre si facusera averi grozave cu porci. Nici acatistele platite pe la biserici, nici micile atentii date pe la baietii cu ochi albastri si nici plocoanele duse pe la prim-secretarul de la judet n-au putut sa stearga insa originea nesanatoasa a banilor proaspat dobanditi. Nu puteau nici macar cumpara un apartament mai acatari, nu puteau prinde si ei o functie de gestionar pe la la ceva IAS macar.

Avea si porcul de ce sa fie mandru. Plecarea impuscatului in ’89 a venit la tanc. Dintr-o data dosarul n-a mai contat si banii de pe piata neagra erau acum curati ca lacrima. Ba mai mult au facut pui, grozav de multi pui. In urmatorii 10 ani familia lui a acumulat averi cu o pofta pe care nici macar el porcu’, uitat in seama unor oameni saraci ce ingrijeau vechea casa, acum nedemna, nu era in stare. Terenuri, afaceri, firme, contracte, apartamente, bijuterii, depozite, conturi, valute, tablouri, vile…nici macar contabilul sef, cat era el de destept nu le putea tine seama. Si toate astea pe seama cheagului dinainte, vanzand carne de porc prin cartierele marginase ale oraselor muncitoresti de odinioara.

Familia porcului era una dintre cele mai puternice. Puterea si intinderea numelui lor devenisera de pe acum legendare: toti vorbeau de ei, de averea si de influenta lor care se intindea pe judete intregi. Ajutoarele lor impanzisera tara cu afacerile lor, controlul lor se intinsese in lung si-n lat iar sarantocii care depindeau de bunavointa lor sa traiasca erau nenumarati. In cei zece ani de “Dimocratie”, cum ii zicea al batran, afacerile pe piata neagra prosperasera si priceperea lor la invarteli, combinatii si spiluri devenise de-a dreptul legendara.

Stia bietul porc de unde i se tragea moartea asta napraznica. Cand s-a pus din nou problema spinoasa a “originii sanatoase” familia a rezolvat-o binisor de data asta si pe o suma de nimica s-au trezit si cu un loc caldut in parlamentul Romaniei. Neam de neamul lor de crescatori si vanzatori de porci nu ajunsesera asa de sus si de importanti. Acum erau de-a dreptul legitimi si aveau legea si pe legiuitori de partea lor, puteau chiar face tot ce aveau ei chef. Si de ce nu, sa faca inca o data piata neagra ce fusese ea altadata, mai inainte de prosteala cu declaratiile de avere, controalele de la stat si impozitele aiurea pe orice. Trebuiau taxati doar fraierii si si aia doar asa la nerv, cat sa renunte de suparare la pretentii si fasoane. Lumea trebuia sa revina la traditie, la “pe sub mana ca-i romana”, la afacerile in care statul nu putea sa isi bage mana lui lunga si paroasa. Cum s-a dat legea primarul batu imediat toba in sat ca toata lumea sa manance numai fast-food cu paine ca sa poata fi toti impozitati egal, “fara descremenare”.

Coborat din jipanul lucios proaspatul baron de Dambovita ii smulse nervos porcului fast-foodul din flit si striga satisfacut ”Asa ma, mori in mortii matii, ce crezi, ma porcule, ca scapi tu asa de usor de impozitu’ meu?”