Rozul bate flacara violet
OPINII — By on atNoul val de optimism al Guvernului arata mai roz decat Pantera Roz. Suntem mai tari decat restul Europei (sau cel putin mai buni la capitolul rata a somajului fata de media europeana). Avem planuri, strategii, cuvinte mari de iesire din criza si ne batem cu pumnii in piept fortand optimismul sa ne apara pe buze. „Suntem pe drumul cel bun!”, „Reforma, reforma, reforma!”. Acestea sunt indemnuri ce creioneaza o imagine a avantului pe care Guvernul vrea sa-l imprime unei economii aflata intr-o stare de letargie periculoasa. Insa, orice strategie isi are riscurile ei. Acestea rezulta in general dintr-o abordare defectuoasa, dintr-o concepere bazata pe teorie si nu pe practica. Varianta specialistului, inchis în laboratoare antiseptice si care nu are legatura cu mediul exterior poate da des gres. Varianta specialistului, prins intre definiti, date statistice si solutii prea creative pentru realitatea imediata e de cele mai multe ori o varianta a esecului de a asculta, de a intelege si de a simti problemele cu care se confrunta firmele romanesti. Spun acest lucru deoarece uneori am impresia ca masurile propuse de alesii nostri sunt masurile unor oameni ce nu au avut de-a face vreodata cu economia reala. În urma cu doua saptamani am participat la o mult asteptata intalnire a reprezentantlor administrate centrale cu mediul de afaceri, demers mai mult decat binevenit. Am ascultat discursurile frumos aranjate ale reprezentantilor nostri în Parlament si apoi am asistat la grabnica plecare a acestora. Am asistat la nemultumirile antreprenorilor spuse pe repede inainte si adresate celor cativa reprezentanti ramasi ce nu erau cei din postura de a oferi raspunsuri. Totul pare a fi un continuu joc de-a soarecele si pisica. Mediul de afaceri intampina greutati in a-si comunica nemultumirile (varianta pumnului in gat nu e deloc constructiva) iar Guvernul si Parlamentul isi continua demersurile în laboratoare antispetice, ascunzandu-se parca de realitate. Deh, o fi si varianta strutului o varianta de a trece prin criza!
Tags: afaceri, guvern, laborator, roz, Strategie
0 Comments
You can be the first one to leave a comment.