Traditia traditionalitatii pierdute

OPINII — By on at

Poporul roman e un popor ce pune la mare pret traditiile si obicieiurile. Sau, cel putin, asa ne place sa credem. La fel cum ne place sa credem ca suntem un popor primitor, harnic si inventiv.
Toate bune si frumoase. Mandria bine justificata e in cele mai multe cazuri benefica. Dar, la fel cum se intreaba francezii “unde sunt zapezile de altadata” la fel ma intreb si eu unde sunt traditiile de altadata. Pierdute in stiri de ora 5, in obiceiuri cocalare si fuste mini de pitipoance, traditiile noastre se uita, pier si devin elemente “de citit” in cartile de istorie.

Traditile romanesti si-au pierdut valoarea lor de atractie turistica si asta nu pentru ca ar fi fara importanta ci pentru ca noi nu le mai dam importanta necesara. Surse de multiplicare economica la nivel de comunitati locale, produsele traditionale pot genera venituri insemnate pentru agricultorii pierduti in nevoia de subventionare si lupta pentru subzistenta. Si nu o zic eu ci o zic exemplele numeroase din alte tari, mandre cu traditiile lor si care au reusit sa atraga turisti si sa-si vanda produsele traditionale si peste granitele proprii.

Primul pas e simplu, sau relativ simplu avand in vedere ca trebuie trecut prin hatisul birocratic romanesc. Se incepe cu atestarea produselor traditionale, adica obtinerea acelui document care certifica faptul ca produsul in sine e traditional si respecta anumite norme si standarde.

Urmeaza apoi acel efect multiplicator, care tine pe de o parte de o strategie locala/regionala bine conturata si care sa puna in valoare aceste produse, atat turistilor ce viziteaza zona cat si unor lanturi de distributie nationala/internationala.
Bine, bine, dar strategia cine sa o faca?! Asta-i intrebarea pe care o sa o auzim poate cel mai des. Raspunsul e simplu: Noi, Voi, Tu…cam toata gama de pronume, fara Ei sau Ele. Orice strategie se poate dezvolta implicand factorii locali, fiind dezvoltata de oamenii care cunosc povestile din spatele traditiilor, colaborand si nu asteptand ca solutia miraculoasa sa coboare marinimos de la „centru”.

Acest prim pas esential a fost facut, dovada fiind numarul relativ larg de produse traditionale atestate. Cu toate acestea numarul de producatori atestati e inca relativ mic. Munca la negru e inca munca la negru si statul isi „baga coada” si in aceste produse atestate. Dar, pentru ca exista un mare dar, o strategie bine conturata, bazata pe produse de valoare, poate atrage beneficii cu mult mai mari fata de „pagubele” vazute in taxele impuse de catre stat.

Pasi urmatori sunt ceva mai complicati dar nu imposibili si tin de protejarea denumirii de origine sau a indicatiei geografice la nivel international. Acesti pasi au un rol bine stabilit de protejare a acestor produse traditionale, altfel ne trezim cu importuri de „Tuica de Zalau din Compostella” sau „Carnati de Plescoi din Ucraina”. Orice produs de valoare isi atrage automat si concurenta, astfel incat protejarea la nivel international are un rol bine determinat. In aceasta privinta suntem inca cu mult in urma fata de restul Europei, de la noi din tara doar Magiunul de prune de Topoloveni fiind un produs cu indicatie de origine protejata.

Dincolo de acesta certificare un sistem turistic dezvoltat in jurul acestor produse traditionale poate atrage noi clienti. Turismul intors la natura, la istorie si la „experimentare” e o vaca numai buna de muls. Traditia aceea pe care noi tindem sa o uitam are pana la urma si o valoare economica. Mandria de a fi roman, de a avea obiceiuri si traditii nu e mandria pe care o vezi doar la „Tezaur Folcloric” ci e mandria pe care ar trebui sa o dezvoltam fiecare din noi.